Policonsumul de droguri, reprezentat de combinațiile de heroină sau marijuana cu etnobotanice, este tot mai răspândit printre adolescenți și cauzează tulburări foarte grave, mergând până la halucinații și autoagresivitate, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul CETTT „Sf. Stelian”, Cristina Hudiță.
Potrivit managerului Centrului de Evaluare și Tratament al Toxicodependențelor pentru Tineri „Sf. Stelian” din Capitală, vârsta celor care practică policonsumul a coborât spre 14 ani.
„În centrul nostru sunt internați, anual, peste 1.200 de bolnavi, în primele opt luni ale lui 2012 fiind 995 de cazuri. Din 2011, cazurile au devenit tot mai grave, pentru că a apărut policonsumul. Dacă, prin 2008-2009, numărul consumatorilor de heroină a fost foarte mare și, practic, veneau numai cei care consumau acest produs, în ultimii ani vin cei cu policonsum, adică droguri și etnobotanice. Ca urmare a acestor combinații, au apărut și manifestările psihice foarte grave. Aceste substanțe dau niște manifestări psihice asemănătoare schizofreniei, agitație psihiomotorie, autoagresivitate și agresivitate crescută față de cei din jur, halucinații auditive și vizuale cu stări de paranoia, anxietate foarte mare”, a declarat dr. Cristina Hudiță.
Potrivit medicului, o particularitate a consumului în 2012 o constituie preferința tinerilor pentru marijuana.
„În 2012, pe lângă etnobotanice, heroină și alcool, s-a adăugat, în cantitate mare, marijuana. Acest drog nu produce manifestări agresive, dar vulnerabilitatea este diferită. Majoritatea consumatorilor provin din familii dezmembrate. Sunt tineri, din ce în ce mai tineri. Sunt adolescenți, au 14, 15, 16 ani. Este o mare provocare pentru sistemul de asistență medicală, mai ales în București. Se poartă prozelitismul. Din păcate, pe lângă droguri, au acces liber la Tusin, Diazepam, Codeină, Barbiturice. La început, le iau din teribilism. Sunt lipsiți de maturitate și nesupravegheați de familie. Părinții află ultimii că ai lor copii sunt consumatori de droguri”, a mai spus medicul.
Etnobotanicele reprezintă, de asemenea, potrivit specialiștilor, o problemă foarte gravă, pentru că testele uzuale nu demonstrează consumul. „Sunt droguri de sinteză, care nu pot fi detectate la testele de rutină din urină. Tânărul neagă consumul, însă îl trădează comportamentul. Putem spune că pacienții s-au schimbat prin apariția, în 2009, a consumatorilor de așa-numite substanțe etnobotanice. Tulburările psihiatrice cu care se internează au devenit tot mai grave. Din 2010, practic, tulburările asemănătoare schizofreniei au devenit o mare problemă”, explică dr. Hudiță.
În aceste condiții, spune managerul Centrului „Sf Stelian”, în 2011, a apărut necesitatea creării „comisiilor nevoluntare”, întrucât au început să vină pacienți aduși de ambulanțe chemate prin 112, respectiv urgențe psihiatrice. „Important pentru acest spital a fost că, în 2010, a fost a preluat de Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București. A fost un mare ajutor pentru noi, pentru că am dat drumul la aceste internări nevoluntare, care sunt o provocare pentru asistența medicală psihiatrică. Am fost ajutată să creez acest compartiment de primiri urgențe”, a explicat managerul.
Directorul centrului a mai spus că pacienții care vin au, pe lângă afecțiunile psihiatrice, o serie de probleme somatice asociate consumului de droguri, tulburări cardiovasculare, tulburări infecțioase și boli de același fel. „Există o recrudescență a HIV și, de aceea, a fost nevoie să creăm ambulatoriul integrat, care cuprinde cabinet de cardiologie, de infecțioase, de neurologie, de psihiatrie”, a adăugat Hudiță.
Centrul de Evaluare și Tratament al Toxicodependențelor pentru Tineri „Sf. Stelian” a fost deschis în 2003, pe stuctura fostului spital pentru studenți, ca urmare a faptului că numărul consumatorilor de droguri a devenit o problemă în București, a mai spus managerul centrului.
În 2003, au fost create 15 paturi pentru detoxifiere, monitorizate de atunci, 30 de paturi pentru psihiatrie și un ambulatoriu cu zece locuri, pentru menținerea pacienților pe metadonă.
Ulterior, numărul paturilor a rămas același, însă ambulatoriul s-a dezvoltat, având acum 250 de locuri, în care se desfășoară o activitate complexă de administrare a tratamentului de menținere pe metadonă sau suboxonă și un proces de ergoterapie.